Scene șocante în plină zi Roznov: un tânăr dezbrăcat lovește doi copii, iar pe unul dintre aceștia îl supune la perversiuni sexuale.

ATENȚIE! Imagini care vă pot afecta emoțional!

Agresorul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

”Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov s-au sesizat din oficiu și fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a comis fapta.

Din cercetările preliminarii a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 18 ani se afla pe o stradă din orașul Roznov, ar fi agresat sexual un minor în vârstă de 16 ani, pe care l-ar fi lovit.

În referire la afirmația potrivit căreia polițiștii ar fi fost sesizați privitor la aceste aspecte, facem precizarea că niciun polițist din cadrul Poliției orașului Roznov nu a fost sesizat direct sau prin Serviciul Unic 112 cu privire la această faptă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și agresiune sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț”, informează IPJ Neamț.