In perioada 27-28.05.2020, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț a desfăşurat o acţiune de control care a vizat modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor comercializate de către operatorii economici din județ.

Au fost verificați 18 agenți economici, la 16 din aceștia constatându-se abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor controlate este de 88.367 lei din care cu deficiențe, produse în valoare de 15.263 lei.

Ca urmare a neregulilor constatate, s-au dispus următoarele măsuri:

– oprirea temporară de la comercializare a cantității de 842 jucării, în valoare totală de 15.263 lei;

– aplicarea a 9 avertismente și 11 amenzi contravenționale, în valoare  de 31.000 lei.

 

Principalele abateri constatate se referă la:

– la 14 operatori economici s-a identificat neînscrierea datelor de identificare a producătorului și/sau importatorului pe etichetele de produs 

–  4 operatori economici comercializau slime-uri, jucării din plus, diverse jocuri care nu au nicio marcare, implicit, nu au înscris numărul unic de identificare a jucăriei.

– 14 operatori economici nu au respectat cerințele generale de siguranță prin neînscrierea avertizărilor, a instrucțiunilor de utilizare și întreținere sau netraducerea în limba română a avertismentelor și a instrucțiunilor de utilizare, la unele din jucăriile/jocurile expuse la comercializare. 

– la un operator economic s-a constatat nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor. Se anunta “Promotie 50%” fără a indica produsele care sunt cuprinse in promoție. De asemenea, exista afisul “ Acum mai ieftin 50% la anumite seturi pentru baloane”, fără a fi expuse separat pentru identificarea cu usurință. La o verificarea a modului de aplicare a procentului de reducere afișat, s-a constatat preț vechi 19,99 lei, preț nou 12,99 lei, ceea ce nu corespunde reducerii de 50%. La alte produse din campania promoțională, nu este afișat prețul nou; se oferă informația ca acesta se obține la casa de marcat.

 – la 3 operatori economici, nu era afișat programul de funcționare, informează OPC Neamț.

 

SFATURI PENTRU CONSUMATORII CARE ACHIZIŢIONEAZĂ JUCĂRII DIRECT DIN MAGAZINE:

  • să achiziţioneze jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie;
  • să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei;
  • să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;
  • să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici;
  • trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”; fraza ”Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere /pictograma  care vizează copiii între 0 şi 3 ani; ele (fraza şi simbolul) nu trebuie puse împreună.
  • să ştie (şi să verifice acest lucru) că jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente: coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi ); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigurăș dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau  într-un document care însoţeste jucăria.
  • să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.    
  • orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, CJPC Neamț, dacă operatorul economic desfășoară activitate pe raza județului Neamt.
Articolul precedentLovitură de aruncător, descoperită de o femeie la Răucești
Articolul următorȘtrandul din Piatra-Neamț, pregătit pentru deschidere