Cine este omul Leonard Achiriloaei ?

Răspunsul e simplu: sunt un om ca orice altul, cu zâmbete și tristețe, cu pasiuni și griji, care mereu își găsește liniștea, dar și energia în familia sa.  Sunt născut în Roman, aici m-am format, aici am descoperit viața și aici vreau să întorc celorlalți o parte din ce orașul mi-a oferit mie. Deși sunt prins în jocul politic, nu sunt genul de om care vorbește cu ușurință despre el, prefer să las faptele și viața să mă descrie.

Care este sistemul de valori după care vă ghidați în viață?

Echilibru, decență și demnitate. În viață acestea sunt elementele care trebuie valorizate, dar foarte important este să rămânem oameni, să simțim și să zâmbim cât mai mult atunci când trebuie, fără a face rabat de la seriozitate.

Cum ați ajuns în politică? De ce ați ales să candidați?

Nu cred că este o “poveste specială”. Dacă ești un om care e mereu interesat de ceea ce se întâmplă în comunitate, cred că mai devreme sau mai târziu, sub nota conjuncturilor, desigur, ajungi să cochetezi și cu politica. Eu am început foarte devreme și chiar foarte tânăr am candidat pentru funcția de primar. Era anul 2004. Sigur, a fost un exercițiu. Acum, consider că am ajuns la maturitatea și experiența necesare pentru a îmi asuma activ candidatura cu succes, nu doar electoral, cât inclusiv pentru ce va urma în mandatul acesta.

Dacă aţi fi un simplu cetăţean, ce calităţi credeţi că ar trebui să aibă un primar?

Vorbeam mai devreme despre sisteme de valori, pe care le consider a fi universale, deci valabile inclusiv pentru un primar. Mai trebuie “condimentat” cu multă energie, abnegație, atenție, răbdare și inspirație, iar rezultatul poate fi o “rețetă” de succes. Simplu, dar totuși atât de complex.

Au trecut câteva luni de când vă aflaţi în funcţia de primar al municipiului Roman. Ce aţi reuşit să realizaţi în această perioadă?

Fiecare manager are un stil propriu de a lucra, iar la începutul unui mandat se “desenează” procedurile de lucru, se stabilesc liniile prioritare, concomitent cu o analiză cât mai aprofundată a fundației pe care o ai la dispoziție pentru a construi. Sunt primii pași firești. Construiești o echipă, planifici un traseu de urmat, iar apoi treci la treabă. Deși poți rezuma totul în câteva cuvinte, este poate cel mai dificil element de edificat.  În tot acest timp, pentru o perioadă destul de lungă neavând echipa completă, am fost “consumat” și de procedurile birocratice specifice.

Totodată, trecerea într-un nou an, pe lângă necesarul creat de organizarea campaniei de vaccinare, consumabil de resursă umană și logistică, a adus și nevoia de a acorda atenție contractelor care expiră în mod firesc, cu renegocierile și reașezările de rigoare. Îmi doresc o creștere a nivelului de seriozitate, concomitent cu optimizarea maximă a cheltuielilor, iar în acest sens lucrăm și la o schița de buget pe care mi-l doresc a fi mult mai suplu.

Pe scurt, deși mai sunt mici reglaje de făcut, cred că de ceva timp lucrurile au început să se miște în direcția pe care mi-o doresc și ne pregătim să intrăm cu motoarele turate în primăvară, în “sezonul” de investiții.

Imagine

Care sunt cele mai importante trei probleme care necesită soluţionare de urgenţă în municipiul Roman?

Este important ca implementarea procesului de digitalizare să se realizeze cât mai curând posibil, la fel de importantă este și pregătirea începerii lucrărilor de investiții, buna funcționare a școlilor, recent redeschise și buna gestionare a tot ceea ce înseamnă campania de vaccinare.

Sunteți un primar tânăr, ce veți face pentru a-i implica activ pe aceștia în viaţa comunităţii?

Municipiul Roman a început de ceva ani să întinerească, ceea ce înseamnă că suntem pe un drum bun din multe puncte de vedere. Dar acest lucru crează o nouă stare de fapt: necesitatea de a investi susținut și eficient, direct și indirect, în tineri, în stimularea potențialului lor și implicit în consolidarea acestui trend de întinerire și revigorare la nivelul resursei umane. Este vital pentru municipiul Roman creșterea calitativă a resursei sociale, acest lucru fiind o investiție nu doar pe termen lung, ci chiar mediu și scurt.

Atât prin construirea de proiecte proprii, anunțate încă din campania electorală, precum și prin parteneriate cu organizații ale tinerilor, dorim să producem o emulație în această zonă. Deja lucrăm în acest sens, am avut și o serie de întâlniri, zic eu de perspectivă imediată, iar viitorul se arată încurajator.

Imagine

Să facem un exercițiu de imaginație. Cum va arăta municipiul Roman în 2024?

De mai bine de 10 ani, Romanul are o dinamică de dezvoltare remarcabilă. Nu o spunem noi, ci alții, iar cel mai clar o arată datele statistice. Sigur, mereu e loc de mai mult și de mai bine, mai ales că romașcanii sunt oameni care vor și pot mai mult. Scopul meu este acela de a păstra această dinamică, ba chiar de a stimula creșterea, atât la nivel economic, dar și social, educațional, medical.

Concomitent, e nevoie de o schimbare de paradigmă, o nouă direcție de dezvoltare, modernizare în sens european, pornind de la noile nevoi de mobilitate urbană, până la digitalizare și dezvoltarea tehnologiilor moderne ca factor de perspectivă economică zonală.

Funcția pe care o ocupați le permite oamenilor să fie critici. Ce le transmiteți?

Celor care mă sprijină, doresc să le mulțumesc. Celor care mă critică, le transmit că fac tot posibilul ca fiecare cetățean să beneficieze de o administrație din ce în ce mai eficientă. Critica este constructivă, iar acest lucru l-am considerat mereu a fi adevărat.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentEdiție specială „Legile Puterii,” cu Alexandra Păcuraru
Articolul următorALERTĂ DE VREME CRITICĂ în zona montană!!!