Liviu Harbuz (PRO România): Dacă va exista o alianță PRO România-PSD, eu plec din partid

”Dacă va exista o alianță PRO România-PSD, eu plec din partid”, a declarat Liviu Harbuz, coordonatorul PRO România Neamț în cadrul unei conferințe de presă unde a făcut a analiză a rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare.

În Neamț, PRO România a obținut  un scor de 7,51%, scor care situează județul peste media obținută pe țară.

”Votul poporului este suveran, iar rezultatul acestui vot, chiar dacă noi nu avem un procent foarte mare, mie sufletește îmi aduce o satisfacție foarte mare”, a spus Liviu Harbuz.

Referindu-se la viitoarele alianțe care se vor contura pe scena politică, Liviu Harbuz se declară împotriva unei alianțe a partidului din care face parte cu Partidul Social Democrat. În același timp însă afirmă că este nevoie de timp pentru a se contura o nouă formulă politică bazată pe alianțe și transferuri.

”Acest seism politic care a însemnat rezultatul alegerilor din 26 mai, nu a creat încă posibilitatea de a se așeza sistemul politic și de poziționare a formațiunilor politice.

Noi respectăm principiile democratice. Atât timp cât PSD+ ALDE au majoritate nu putem ieși să dăm jos guvernul. Guvernul va putea fi dat jos doar prin mecanisme democratice. Lucrurile se vor așeza în următoarea perioadă de timp, nu putem vorbi încă de alianțe. Alianțele sunt clare pe partea dreaptă, în sensul nimeni nu vrea să vină la guvernare, hai să facem alianță să dăm guvernul jos, dar du-te tu și guvernează  că noi nu vrem să guvernăm.

Lucrurile se vor așeza după o perioadă  în care se vor stabili clar care sunt majoritățile în cele două camere, vom vedea dacă vor exista transferuri politice  dintr-un partid în altul. A fost o euforie, dar încet , încet vor deveni pragmatici și vom afla și care este noua formulă politică care va va conduce atât în Camera Deputaților cât și în Senat”, a declarat coordonatorul PRO România Neamț.

 

 

 

 

Articolul precedentPatru minori au ajuns la spital intoxicați cu o substanță psihoactivă
Articolul următorÎncep înscrierile la creșele din Piatra-Neamț. Ce acte trebuie să depună părinții