Cei mai buni luptători juniori din România se pregătesc de ediţia din 2018 a Cupei României rezervată lor. Concursul va fi în perioada 14-16 decembrie 2018 în localitatea suceveană Putna. Vor fi acolo sportivi la stilurile lupte libere, lupte feminine şi lupte greco-romane.
CS Ceahlăul Piatra Neamţ va avea sigur un sportiv în competiţie, iar antrenorul Ioan Purcariu este decis să meargă acolo cu Daniel Potoschi. Medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Juniori şi cu bronz la naţionalele de tineret (U23), Daniel Potoschi îşi doreşte mult să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi la Putna.
„Daniel Potoschi este într-o formă bună în această perioadă şi obiectivul său este să câştige o medalie şi la Cupa României. A terminat primul concursul de calificare de la Odorheiu Secuiesc, între 4 şi 6 decembrie, după care la Turneul Internaţional de la Satu Mare, ajuns la ediţia zece, a înregistrat trei victorii în trei meciuri. El sigur va merge la Putna, dar încă nu ne-am decis la ce categorie de greutate la lupta, la «67 kilograme» sau la «72 kilograme». De asemenea, nu ştim sigur dacă va merge la turneu şi Ştefan Chelemândră, şi el calificat. În cazul său vom lua o decizie în zilele următoare“, a declarat Ioan Prucariu, antrenorul secţiei de lupte a CS Ceahlăul.
La concursul desfăşurat la finele săptămânii precedente la Satu Mare au fost prezenţi luptători din Ungaria, Ucraina, Moldova, Spania, Slovacia, Serbia şi România se arată într-un comunicat al Clubului Sportiv Ceahlăul.