La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 15 B, în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 22 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe Drumul Național 15 B, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire a unui autovehicul, moment în care un alt autoturism angajat în depășirea acestuia, condus de un bărbat, de 38 de ani, din județul Iași, ar fi încercat să evite coliziunea, părăsind partea carosabilă și intrând într-un podeț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului din Iași, a unei femei de 33 de ani și a unei minore, în vârstă de 6 ani, ambele din Iași, pasagere în același autoturism. 

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Articolul precedentSondaj CURS: Dacă duminică ar avea loc alegeri, cu ce partide ar vota românii?
Articolul următorÎnscrieri grădiniţă. Părinții pot depune dosarele începând de luni, 30 mai 2022. Modelul cererii și criteriile de departajare