Două femei, ambele în vârstă de 74 de ani, au ajuns, ieri, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Piatra-Neamț, după ce au fost accidentate în timp ce traversau strada pe trecerea pentru pietoni.

Primul accident a avut loc în jurul orei 11.30, pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu din Piatra-Neamț. (vezi datele accidentului AICI)

Victima, o femeie de 74 de ani, a fost preluată și transportată la spital cu diagnosticul: traumatism membru inferior, hipertensiune arterială.

Cel de-al doilea accident a avut loc în jurul orei 17:00, în orașul Roznov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Borlești, conducea un autoturism pe DJ 156 A, din direcția Borlești-Roznov, a surprins și acroșat o femeie de 74 de ani, din Roznov, care era angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

În urma evenimentului rutier, pietonul a suferit leziuni, fapt pentru care a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, echimoză palpebrală stânga, fractură antebraţ.

Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Articolul precedentSuspiciune de pestă porcină în comuna Agapia. Se așteaptă rezultatele analizelor
Articolul următorJuniorii de la CSM Ceahlăul s-au întors de la Bacău cu toate punctele puse în joc și fără gol primit