Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie, a anunțat joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat Sorin Ion.

Potrivit acestuia, pe 2 iulie va avea loc proba de Limba și literatura română, iar pe 3 iulie proba la Matematică. Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 4 iulie proba de limba și literatura maternă.

‘Ceea ce putem anunța astăzi este că, analizând necesitatea, o să organizăm o sesiune specială de Evaluare Națională. În perioada Evaluării Naționale (sfârșitul lunii iunie – n.r.) avem câțiva copii la competiții internaționale, atât științifice cât și sportive. Prin urmare, după evaluarea mare și înainte de repartizarea la liceu, ca să putem să le dăm aceleași șanse, mai precis în 2 iulie – Limba și literatura română și 3 iulie – Matematică, respectiv 4 iulie – limba și literatura maternă. La începutul lunii iulie organizăm o sesiune specială. Nu este vorba de foarte mulți copii, dar este vorba despre un principiu – să le dăm aceleași șanse. Probabil că vor fi de ordinul zecilor (copii – n.r.)’, a spus secretarul de stat.

Calendarul privind Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024 – 2025, este următorul:

* 10 – 13 iunie: înscrierea la examen

* 23 iunie: Limba și literatura română – probă scrisă

* 25 iunie: Matematică – probă scrisă

* 27 iunie: Limba și literatura maternă – probă scrisă

* 3 iulie: afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 – 18:00)

* 4 – 5 iulie: vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor

* 6 – 9 iulie: soluționarea contestațiilor

* 10 iulie: afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

AGERPRES

Articolul precedentCĂTĂLIN BERENGHI, DEZVĂLUIRI-ȘOC DESPRE LEGĂTURILE LUI NICUȘOR DAN CU MATEI PĂUN: A RĂMAS ȘEFUL DE CAMPANIE DIN 2013 ȘI PÂNĂ ASTĂZI
Articolul următorINVESTIȚII DE 169 MILIOANE EURO PE PIAȚA IMOBILIARĂ DIN ROMÂNIA, ÎN PRIMELE TREI LUNI