Miercuri, 13 octombrie 2021. procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus măsura preventivă a reținerii față de o persoană, angajată la Direcția de Sănătate Publică Neamț, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii august 2020, aceasta a pretins și primit de la o persoană suma de 300 de euro, în vederea exercitării influenței pe lângă funcționari publici, în scopul scoaterii la concurs a unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

Totodată, în cursul lunii septembrie 2020, a pretins suma de 4.000 de euro, de la aceeași persoană, din care a primit 3.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe lângă membrii comisiei de concurs în scopul ocupării unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

În cauză, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț au desfășurat activități procedurale în baza ordonanțelor de delegare emise de către procuror.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentTermenul până la care consumatorii vulnerabili pot depune cereri pentru subvenţii, PRELUNGIT. Raluca Turcan a făcut ANUNȚUL
Articolul următorVIDEO A nins, din nou, pe Transfăgărăşan!