La doar trei anișori Alexandra îndură chinurile chimioterapiei. Corpul ei firav respinge alimentația și e hrănită artificial. O tumoră pe creier i-a afectat vederea, iar singura speranță pentru micuță și pentru părinții ei este o intervenție la o clinică din străinătate. Costurile sunt însă exorbitante pentru familia Rusu: 30.000 de euro, iar salariul de liftier al tatălui, abia le ajunge să supraviețuiască de la lună la lună. 

La doar un an și jumătate părinții au observat că fetița lor era din ce în ce mai nerăbdătoare și se enerva mult prea ușor căutând jucării care se aflau chiar lângă ea, dar pe care NU le vedea. Au început să se teamă că ceva nu este în regulă și au dus-o la oftalmolog.

,,Prima dată am mers la un medic în Focșani, însă fetița avea doar un an și jumătate și s-a speriat, nu a stat la aparate, deci n-am putut face investigațiile. Am programat-o ulterior la București la o clinică ce avea aparat de măsurat dioptriile de la distanță. Diagnosticul a fost: nistagmus infantil, o boală congenitală care nu se vindecă niciodată! Ca părinți n-am putut accepta așa ceva și am mers din medic în medic, până când un specialist de la Bacău ne-a recomandat să-i facem copilului un control neurologic și un RMN”, povestește Claudia Rusu, mama Alexandrei.

Așa au ajuns soții Rusu la Spitalul „Victor Gomoiu” din București, unde RMN-ul recomandat a arătat o tumoră cerebrală și alte leziuni. Pentru că unitatea nu avea o secție de Neurochirurgie, au fost trimiși la Spitalul de copii „Marie Curie”, unde au primit altă veste proastă – copila are și hidrocefalie, motiv pentru care Alexandra a suferit o intervenție chirurgicală. Între timp, o altă veste nefastă a venit peste familia Rusu: micuța Alexandra are și un debut de epilepsie. 

,,Este foarte greu! Alexandra are în permanență nevoie de ajutorul meu. Stau lângă ea cu orele să accepte câteva linguri de mâncare. Din cauza ședințelor de chimioterapie corpul ei respinge alimentația.  În acest moment suntem tot în spital, pentru că fetița mea nu mai acceptă mâncarea de patru zile. I se administrează perfuzii de hidratare. O doare tot corpul; plânge zi și noapte! Mi se sfâșie inima când văd cum se chinuie, iar eu stau neputincioasă lângă ea!”, povestește Claudia Rusu, mama Alexandrei.

Micuța de numai trei anișori nu a putut fi operată încă pentru extirparea tumorii pentru că are ambii nervi optici obturați, iar riscurile ar fi mult prea mari. În acest context, soții Rusu au căutat soluții în străinătate și au găsit o speranță la o clinică din Turcia, unde Alexandra poate fi tratată corespunzător, dar pentru asta au nevoie de 30.000 de euro. Suma este nu greu, ci foarte greu de strâns în condițiile în care mama este casnică – a renunțat la job ca să își îngrijească fetița -, iar tatăl este liftier și câștigă doar 2.800 de lei pe lună.

,,Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” poate ajuta această familie să îi ofere fiicei de numai 3 anișori șansa la un tratament adecvat, astfel încât nici copilăria, nici tinerețea să nu îi fie compromise. Acest copilaș are dreptul să trăiască fericit, să aibă un viitor frumos, să poată reuși mai târziu în viață! Împreună putem realiza acest lucru pentru Alexandra prin donațiile noastre!” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Alexandra Rusu!

Articolul precedentRecomandările medicilor și pompierilor pe timp de caniculă
Articolul următorComitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 se desființează, după un an și jumătate