O femeie din Roman, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, a fost depistată de polițiști și depusă la Penitenciarul Bacău.

La data de 24 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat, pe raza municipiului, o femeie de 35 de ani, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Aceasta era condamnată de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 27 octombrie 2017, în timp ce femeia se afla pe raza municipiului Roman, i-a sustras persoanei vătămate 1710 lei din portofelul aflat în buzunarul pantalonilor.

Femeia în cauză a fost condusă și depusă la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei închisorii. 

Articolul precedentDRAGNEA, exclusiv la Realitatea Plus: Dosarul ,,Referendum”, o mizerie politică
Articolul următorDosar penal pentru un tânăr depistat drogat la volan