Un incident grav a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 6:30, în zona împădurită a satului Stănești, comuna Corbi, județul Argeș. Un pădurar în vârstă de aproximativ 44 de ani a fost atacat de un urs în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit Jandarmeriei Argeș, la fața locului au fost trimise de urgență echipaje de jandarmi și echipaje medicale. La sosirea salvatorilor, ursul nu mai era prezent în zonă.

Bărbatul a suferit leziuni la mâna și piciorul drept, însă era conștient în momentul în care a fost preluat de ambulanță. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Autoritățile continuă monitorizarea zonei pentru a preveni alte incidente similare.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentUN NOU DEZASTRU AVIATIC ÎN INDIA. UN ELICOPTER S-A PRĂBUȘIT ÎN MUNȚI. TOȚI PASAGERII AU MURIT
Articolul următorDONALD TRUMP AVERTIZEAZĂ IRANUL: ”ÎNTREAGA FORȚĂ A ARMATEI AMERICANE SE VA ABATE ASUPRA VOASTRĂ”