Astăzi, 12 ianuarie 2022, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, efectuează un număr de 25 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Neamț și Iași, suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.

De asemenea, se pun in executare 5 mandate de aducere și  7 ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.

Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din cele două județe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare.

Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor  D.G.A. din cadrul serviciilor județene anticorupție Neamț, Suceava, Iași, Vaslui și Bacău, a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, precum și efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamt și Brigăzilor de Operațiuni Speciale Bacău și Suceava. 

Facem precizarea că aceasta este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură  penală, având ca scop crearea cadrului  procesual de administrare  a probatoriului și nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de  nevinovăţie.

Atașăm prezentului comunicat fotografii de la perchezițiile aflate în desfășurare.

 

Articolul precedentBilanț coronavirus 12 ianuarie: 8.600 cazuri noi și 44 decese
Articolul următorTânără accidentată pe trecerea pentru pietoni