“Cu mic, cu mare, ieșim la pedalare!” este deviza sub care se va derula a treia ediție a evenimentului MTB Roman Maraton.  

Înscrierile au început luni, 19 august, și se fac on-line, pe site-ul mtbroman.ro. Datorită numărului mare de persoane care doresc să ia startul la această competiție – peste 100, în doar o lună de la deschiderea înscrierilor -, organizatorii MTB Roman Maraton au decis să modifice Regulamentul competiției. 

Astfel, înscrierile se vor închide mai devreme, dacă se atinge un număr de 250 de participanți. 

 

“Pentru buna organizare a competiției și având deja experiența primelor două ediții, în cea mai recentă ședință tehnică am decis ca înscrierile să se închidă atunci când vom atinge cifra de 250 de participanți înscriși. Ne dorim ca fiecare ciclist să aibă parte de o experiență cât mai plăcută și să plece de la Roman cu amintiri frumoase. Este important să avem predictibilitate în ceea ce privește numărul de concurenți, cele mai multe activități pregătitoare fiind direct influențate nu doar de un buget, ci și de un interval de timp pentru realizare și personalizare”, a afirmat Constantin Nastasă, președinte ACS MTB Roman.

 

Asemenea edițiilor anterioare, și la MTB Roman Maraton ediția a III-a, iubitorii sportului pe două roți vor putea alege traseul care li se potrivește cel mai bine: pentru copii, family, scurt sau epic.

Traseul pentru copii: este dedicat copiilor care au cel mult 12 ani, va fi pe raza municipiului Roman și are o lungime de 2,5 kilometri.

Traseul family: este dedicat echipelor formate dintr-un părinte/reprezentant adult și unul, cel mult doi copii. Va traversa localitățile Roman și Gâdinți. Are o lungime de 28 de kilometri și o diferență de nivel de 500 de metri.

Traseul scurt: traversează localitățile Roman, Gâdinți și Ion Creangă. Are o lungime de 45 de kilometri și o elevație de 900 de metri.

Traseul epic: traversează localitățile Roman, Gâdinți, Ion Creangă și Poienari. Are o lungime de 70 de kilometri și o elevație de 1500 de metri.

Toate traseele vor fi tip buclă, iar zona start-finish va fi în Complexul de Agrement Moldova. 

MTB Roman Maraton ediția a III-a este una din etapele MTB Cupa Moldovei, eveniment care se desfășoară în perioada 31 iulie – 2 octombrie 2021. 

Mai multe informații privind înscrierea și documentele necesare participării puteți obține urmărind informațiile prezentate pe site-ul mtbroman.ro  sau la numărul de telefon +40731.062.029 (persoană de contact Constantin Nastasă).

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentIrina Bara a părăsit US Open în turul I al calificărilor
Articolul următorAngajări la Casa de Pensii Neamț