Peste 100 de pomi de Crăciun, fără documente legale de proveniență sau transport, au fost descoperiți de polițiști într-o autoutilitară oprită în trafic, pentru control.

La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din Roman, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15 D, în localitatea Girov.

În urma controlului efectuat asupra vehiculului, polițiștii au descoperit 110 pomi de Crăciun nemarcați, pentru care conducătorul auto nu deținea documente legale care să ateste provenienţa acestora.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, pomii de Crăciun, în valoare de 3.300 de lei, au fost indiponibilizați și predați specialiștilor silvici din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ.

Pentru încălcarea dispozițiior în domeniul silvic, bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCioban tâlharit de trei tineri din Timișești și Urecheni
Articolul următorBilanț coronavirus 29 noiembrie: 5.554 de cazuri noi și 148 de decese