Campania Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului (SELIC) are loc între 25 și 31 mai în fiecare an și se încheie cu Ziua Mondială Fără Tutun în data de 31 mai. Fumatul este de departe cea mai importantă cauză de cancer care poate fi prevenită.

În perioada campaniei, factorii politici europeni și publicul larg se angajează în diferite activități legate de sensibilizarea cu privire la prevenirea cancerului, accesul la tratament și sprijin pentru pacienții și supraviețuitorii cancerului. Cel puțin o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile.

În România, scopul campaniei este să crească nivelul de conştientizare al populaţiei în privinţa modalităţilor prin care putem preveni cancerul, prin intermediul alegerilor pe care le facem.

În judeţul Neamţ, în cursul anului 2018 s-au înregistrat 1846 cazuri noi de cancer (820 în mediul urban și 1026 în mediul rural), comparativ cu anul 2017 când s-au  înregistrat 1758 de cazuri noi de cancer (746 în mediul urban şi 1012 în mediul rural) și 1724 cazuri noi (844 în mediul urban şi 880 în mediul rural) în anul 2016.

Cele mai multe cazuri noi sunt de cancer colorectal, urmat de cancerul bronhopulmonar, cancerul de sân şi de prostată.

În anul 2018 s-au înregistrat 1214 decese prin cancer (463 în urban şi 751 în rural).

La sfârşitul trimestrul I 2019 s-au înregistrat 495 cazuri noi de cancer (218 în mediul urban și 277  în mediul rural) și erau rămaşi în evidenţa cabinetului judeţean de oncologie, 12.915 de bolnavi cu cancer (6800 în urban şi 6115 în rural).

Mesaje cheie:

  • 9,6 milioane  de persoane mor prin cancer în fiecare an.
  • Cel puțin o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile.
  • Cancerul este a doua cauză de deces în lume.
  • 70% din decesele prin cancer apar în țările slab-spre-mediu dezvoltate.
  • Până la 3,7 milioane vieți pot fi salvate anual prin implementarea cu resurse adecvate  a strategiilor de prevenire, depistare precoce și tratament al cancerelor.
  • Costul economic anual al cancerului este estimat la 1,16 trilioane de dolari.

Activităţile propuse la nivelul judeţului Neamț sunt:

  • transmiterea materialelor informative pe această temă către reţeaua de mediatori sanitari şi asistenţi medicali comunitari din judeţ şi reţeaua de medicină şcolară prin intermediul poştei electronice;
  • activităţi de informare-educare în unităţi de învăţământ derulate de personalul medical din cabi netele  şcolare;
  • activităţi de informare-educare în comunităţi derulate de asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari;
  • activităţi de informare-educare a elevilor, Colegiului Tehnic „Vasile Sav”, Liceului Teologic „Ep. Melchisedec” și Colegiului Tehnic „Danubiana” din Roman;

În România, campania Săptămâna Europeană de Luptă împotriva cancerului este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentUn an și patru luni de închisoare pentru că a condus beat și fără permis
Articolul următorAccident la Dumbrava Roșie. O femeie însărcinată şi un copil au ajuns la spital (FOTO)