Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă, s-a stins din viață, ieri după-amiază, din cauza unei boli incurabile.

Unul dintre cei mai vechi primari din județul Neamț, care vreme de două decenii s-a bucurat de încrederea și respectul cetățenilor, s-a dus la Ceruri.

Petrică PRICHICI, primarul comunei Ion Creangă, a încetat din viață. Mi-a fost prieten, coleg de partid, partener în administrație!

A fost omul de la care se putea învăța mereu câte ceva. Era un exemplu între primari și un ales local de nădejde, de care PSD era mândru și în care aveam mare încredere.

Plecarea lui într-o altă lume lasă un gol imens în mijlocul gospodarilor din Ion Creangă și în sufletul meu!

Rămas bun, prietene! Ne vom aminti mereu de tine, de dăruirea cu care ai făcut administrație și politică și de respectul pe care îl purtai și de care te bucurai din partea celor din jur!

Dumnezeu să te aibă în grijă!” – a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Neamț.

Articolul precedentFost concubin violent, reținut de polițiști
Articolul următorPerioadă încărcată pentru Salvamont Neamț: șase cazuri într-o singură zi (FOTO)