La data de 7 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localităţii Urecheni, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Păstrăveni, conducea un autoturism pe DJ 155 I, în localitatea Urecheni, pe direcţia Urecheni – Tîrgu Neamţ a acroşat şi accidentat cu partea dreaptă a autoturismului un pieton de 65 de ani, din Urecheni, care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers, pe partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 65 de ani, care a fost preluat şi transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentPericol pe șosea! Depistat în trafic la volanul unei mașini neînmatriculate, băut și fără permis
Articolul următorEXCLUSIV, la Realitatea PLUS: Documentele care-l îngroapă pe Victor Ponta. Lobby extrem pentru alegerile prezidențiale pierdute din 2014