Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, este ținta unor noi acuzații formulate de un călugăr din Iași. Recent, în spațiul public au apărut imagini în care părintele lovește o femeie. Incidentul a avut loc chiar în curtea bisericii. 

 

Gheorghe Carcea, cunoscut sub numele de călugăr Gherasim, spune că a fost lovit în trei rânduri: o dată de către un preot trimis de Calistrat, şi de două ori chiar de către părintele Calistrat, cel care a fost filmat recent lovind două femei în curtea Mănăstirii Vlădiceni, relatează Ziarul de Iași.

Primul conflict pe care l-a avut cu pr. Calistrat a fost, spune acesta, despre mâncarea lăsată în altar de către preoţi.

 

„Ce mi s-a întâmplat la Mănăstirea Vlădiceni nu mi s-a întâmplat nicăieri. Loviturile pe care le-am avut… zdrobitoare de la părintele Calistrat. Într-o zi, în 2018, vin în sfântul altar, la Paraclisul Sfântului Ilie în cadrul Mânăstirii Vlădiceni. Intru în altar şi acolo era mâncare foarte multă şi le spun unora dintre vieţuitori, ieromonahilor Calistrat şi Haralambie, să ia mâncarea de acolo, că dacă o lasă mai mult de o oră, două, miroase totul a mâncare şi se vor strânge fel de fel acolo. Sfântul altar este un jertfelnic a lui Dumnezeu totuşi”, a spus pr. Gherasim.

După ce li s-a adresat celorlalţi doi, care nu erau în altar, pr. Gherasim susţine că pr. Calistrat l-a trimis pe pr. Haralambie în altar după el, unde a fost lovit în zona capului „cu o lovitură zdrobitoare”. De faţă, spune pr. Gherasim, a fost şi stareţul mănăstirii, pr. Arsenie Butnaru, care „nu a luat nicio atitudine să intre sau să facă ceva pentru mine, chiar dacă este duhovnicul meu pentru 25 de ani şi stareţ acolo”. 

 

Al doilea incident reclamat a fost într-o zi de miercuri în acelaşi an, când responsabilitatea pr. Gherasim, după slujba de Sf. Maslu, era să strângă banii lăsaţi de credincioşi după slujbă. În drumul de la paraclis, s-a oprit să vorbească cu portarul de la intrarea în curtea mănăstirii, când o maşină în care era pr. Calistrat s-a apropiat de poartă, pentru a ieşi afară.

„Opreşte maşina cu pr. Calistrat, (acesta – n.red.) se dă jos din maşină, fuge prin faţa maşinii şi mă loveşte cu pumnul în cap, de am venit jos până cu capul de toneta care este a paznicului de la poarta mănăstirii Vlădiceni”, a mai povestit pr. Gherasim.

Cea de-a treia încăierare a avut loc chiar pe platoul din faţa bisericii, în acelaşi loc unde pr. Calistrat a fost filmat lovind o femeie. Pr. Gherasim era în biserică, ţinându-i locul părintelui care primea pomelnicele date de creştinii care veneau să se închine, care a plecat să mănânc. 

„În timpul acesta vine părintele Calistrat la mine şi spune: haideţi să mergem până la părintele stareţ, iar eu nu ştiam de ce. Am spus «hai să mergem», şi pe alee, când mergeam spre stăreţie, s-a întors şi m-a lovit peste cap, o lovitură foarte zdrobitoare, am venit jos de nu am ştiut ce este cu mine, mi-a rupt sprânceana de la ochi că am venit şi peste bordură şi trandafirii de acolo. M-am ridicat şi m-am dus la spital, apoi părintele Arsenie stătea şi nu spunea absolut nimic. În clipa aceea i-am spus că merg la Înaltpreasfinţit şi îi spun”, a mai spus pr. Gherasim. 

 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentReuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU, cerută de Zelenski – Decizie majoră pentru Rusia în războiul din Ucraina
Articolul următorHoroscop 24 noiembrie. Zodia care șterge cu buretele tot trecutul. Schimbări radicale pe plan amoros