CSM Ceahlăul Piatra Neamț a înregistrat 13 meciuri la rând fără a pierde după acel insucces cu Aerostar Bacău din etapa 5, dar în ultimele trei deplasări echipa noastră a reușit doar trei remize.

Dacă la Liești am marcat și am fost egalați, în ultima rundă a turului, la SC Oțelul Galați, galben-negrii au pierdut două puncte având în vedere numărul șanselor de a înscrie. Tabela de marcaj a înregistrat însă un 0-0 în urma căruia  CSM Ceahlăul a coborât pe locul 3 în clasamentul seriei.

SC Oțelul – CSM Ceahlăul a fost însă un joc controlat de oaspeți în marea sa majoritate. Dacă în prima repriză Oțelul a opus ceva rezistență, irosind în minutul 43 și o ocazie mare de a marca, în partea secundă, gălățenii au trecut arareori mijlocul terenului. Repriza întâi a fost una și fără ocazii importante până spre final.

După pauză, Stoian (58) i-a încercat vigilența lui Chelaru din lovitură liberă, fără succes însă, după care terenul s-a înclinat spre poarta gazdelor. Toma (62, 64) și Pîntea (67) au executat lovituri libere din preajma careului gazdelor, numai că minutul 76 a fost cel al marilor ratări pietrene.

Toma a scăpat în dreapta atacului nostru, a centra în ”gura porții”, numai că Diarra a lovit mingea cu piciorul stâng defectuos și balonul a trecut puțin peste transversală. Ursu a degajat apoi de la colțul careului de șase metri, Pîntea a recuperat, a pătruns pe stânga și a centrat perfect pentru Fellrath, care, nemarcat în marginea a șutat fără preluare, a lovit mingea prost, iar Ursu a scos de sub transversală. Pîntea (86) a fost apoi la finalizare după o recuperare a lui Cosmin Rotaru în treimea adversă.

Jucată din prima de Rotaru și Petra, mingea a ajuns la Pîntea care a pătruns până la marginea careului mare gălățean și a șutat. În drumul său spre poartă, balonul a lovit spatele unui adversar și nu am avut decât un corner. Tabela nu s-a modificat nici după faza din prelungiri la care Ursu a ieșit puțin hazardat și Petra a tras pe lângă țintă.

CSM Ceahlăul va continua pregătirea în Piatra Neamț încă două săpămâni, urmând a se pleca în vacanță pe 13 decembrie. O lună mai târziu, pe 13 ianuarie, este anunțată reunirea lotului, tot la Piatra Neamț.

.

Articolul precedentPompierii nemțeni, la datorie de Ziua Națională
Articolul următorO nouă expoziție de pictură Carmen Cărbunariu, la Biblioteca Județeană (FOTO)