La sfârșitul lunii aprilie au avut loc etapele naționale ale olimpiadelor de limbi moderne. Județul Neamț a fost reprezentat la aceste competiții de cei mai buni elevi care s-au întors acasă cu rezultate deosebite.

Astfel la Olimpiada de Limba Rusă Modernă, Neamțul a obținut un premiu I la clasa a XII-a, un premiu II  și un premiu III la clasa a X-a și o mențiune la clasa a XI-a. 

Un premiu I a fost obținut de un elev de clasa a X-a din Neamț și la Olimpiada de Italiană. La aceeași olimpiadă s-a obținut și două premii al doilea și mai multe mențiuni.

Limba neogreacă

Astfel, la Ploiești  a avut loc faza națională a Olimpiadei de Limba neogreacă la care au participat peste 200 de elevi din toată țara, de gimnaziu și liceu, împărțiți în funcție de nivelul de studiu și vârstă. Din județul Neamț au participat 8 elevi, însoțiți fiind de doamna profesoară Irina Gângă de la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamț.

Iată premiile obținute de către elevii nemțeni:

Nr.crt. . Numele și prenumele Clasa Unitatea școlară Profesor îndrumător Punctajul Premiul obținut
1 Levîrdă Ioana X Colegiul Național

„Roman-Vodă”

Roman

Cristea Elisabeta 9,40 II
2 Urzică Ioana-Paula IX Colegiul Național

„Gheorghe Asachi”

Roman

Iamandi Smaranda 9,30 III
3 Lămășanu Andrei XII Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț,

Vînători Neamț

Iamandi Smaranda 8,90 Mențiune
4 Lazăr Anastasia XII Colegiul Național

„Petru Rareș”

Roman

Iamandi Smaranda 8,90 Mențiune

 

Limbi romaniceitaliană, spaniolă și portugheză

La Orăștie, județul Hunedoara, a avut loc faza națională a Olimpiadei de Limbi romanice – limbile italiană, spaniolă și portugheză la care au participat peste 200 de elevi din toată țara, din clasele VII-XII, împărțiți în secțiunile de predare normală, intensivă și bilingvă.

Din județul Neamț au participat 8 elevi la limba italiană și 1 la limba spaniolă, însoțiți fiind de doamna profesoară Cătălina Enache de la Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamț. Iată punctajele și premiile rezultatele obținute de către elevii nemțeni:

LIMBA ITALIANĂ

Nr.crt. Numele și prenumele Clasa Unitatea școlară Profesor îndrumător Punctaj Premiul obținut
1 ARUXANDEI ALEXANDRU NICOLAE VIII ȘCOALA GIMNAZIALĂ

BORLEȘTI

ENACHE CĂTĂLINA 91,12 Mențiune specială

ISJ Hunedoara

2 CHIRILĂ

GEORGE-ADRIAN

IX LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC ADMINISTRATIV

PIATRA NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 94,00 Mențiune specială

ISJ Hunedoara

3 LEON

ALEXANDRA-GEORGIANA

IX LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC ADMINISTRATIV

PIATRA NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 94,50 Mențiune specială

ISJ Hunedoara

4 POLOBOC

MIRUNA IOANA

X COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ

PIATRA-NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 99,50 I
5 DĂMIAN

SARA

XI COLEGIUL NAȚIONAL

„PETRU RAREȘ”

PIATRA-NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 91,37 II
6 PUIU

SELENA-ANDREEA

XI LICEUL DE ARTĂ

„VICTOR BRAUNER”

PIATRA-NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 86,75 Mențiune specială

ISJ Hunedoara

7 GAVRILUȚĂ

IULIA-IUSTINA

XII COLEGIUL NAȚIONAL

„CALISTRAT HOGAȘ”

PIATRA-NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 91,87 II
8 CAEA

ANNA MARIA GABRIELLA

XII COLEGIUL NAȚIONAL

„CALISTRAT HOGAȘ”

PIATRA-NEAMȚ

ENACHE CĂTĂLINA 82,85 Mențiune specială

ISJ Hunedoara

LIMBA SPANIOLĂ

Nr.crt. Numele și prenumele Clasa Unitatea școlară Profesor îndrumător Punctaj Premiul obținut
1 IACOBUȚ

ALEXANDRA-PAULA

XII COLEGIUL NAȚIONAL

„ROMAN-VODĂ”

ROMAN

MÎRZA

CRISTEA

OANA

82,55 Mențiune specială

ISJ Hunedoara

 

Limba engleză

La Ploiești  s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de limba engleză. Reprezentanții județului Neamț au obținut următoarele rezultate:

Nr.
crt.
Numele și prenumele Clasa Secțiunea Unitatea şcolară Premiul obținut Profesor
îndrumător
1 ENACHE G.C. IOANA VIII   ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 PIATRA-NEAMŢ Premiul al II-lea ELENA BIȚA
2 KLOETZER ILINCA MARIA IX B COLEGIUL NAȚIONAL „CALISTRAT HOGAŞ” PIATRA-NEAMȚ Mențiune CODRUȚA FILIMON
3 FILIP-MURARU AMALIA XI A COLEGIUL NAȚIONAL „PETRU RAREȘ” PIATRA-NEAMȚ Mențiune IONELA – CLAUDIA JORA
4 PARMAC TEODORA XII B COLEGIUL NAȚIONAL „CALISTRAT HOGAŞ” PIATRA-NEAMȚ Mențiune ANCA IONESCU

 

Limba franceză

La Bistrița a avut loc faza națională a Olimpiadei de Limbi romanice – limba franceză la care au participat în jur de 300 de elevi din toată țara, din clasele VII-XII, împărțiți în secțiunile de predare normală, intensivă și bilingvă.

Din județul Neamț au participat 7 elevi, toți la secțiunea predare în regim normal, însoțiți fiind de doamna profesoară Raluca-Elena Stafie de la Liceul „Vasile Conta” din Tg. Neamț. Iată punctajele și premiile obținute de către elevii nemțeni:

 

Nr.crt. Numele și prenumele Clasa Unitatea școlară Profesor îndrumător Punctaj Premiul obținut
1 BENȚEA

IULIA

VII ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE ALECSANDRI” ROMAN ARUȘTEI DANA 90,00 Mențiune specială

ISJ Bistrița-Năsăud

2 CIOLAC

DELIA-ELENA

VIII LICEUL „VASILE CONTA” TÎRGU-NEAMȚ STAFIE RALUCA 91,88 Mențiune specială

ISJ Bistrița-Năsăud

3 VELEȘCU

ANDREEA-REBECA

IX COLEGIUL NAȚIONAL „CALISTRAT HOGAȘ”

PIATRA-NEAMȚ

HIZAN RALUCA 88,00 Mențiune specială

ISJ Bistrița-Năsăud

4 BULAI

NARCIS-MĂDĂLIN

X COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ”

ROMAN

RĂCHIERU TEODORA 79,25
5 COROIU

VIOLETA-ELENA

XI COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ”

ROMAN

COCUȚ

OTILIA

86,75 Mențiune specială

ISJ Bistrița-Năsăud

6 HUȚANU

MARIA RUXANDRA

XII COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ”

ROMAN

DORNESCU PAULA 89,00 Mențiune specială

ISJ Bistrița-Năsăud

7 STAFI

FLORINA-THEONA

XII COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ”

ROMAN

DORNESCU PAULA 79,00

 

Limba rusă

La Brăila s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de limba rusă modernă. Reprezentanții județului Neamț au obținut următoarele rezultate:

Nr.
crt.
Numele și prenumele Clasa Unitatea şcolară Premiul obținut
1 MORARU CARMEN VALENTINA A XII-A LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC-ADMINISTRATIV PIATRA-NEAMȚ PREMIUL I
2 DOMBROVSCHI SERGIU A X-A COLEGIUL NAȚIONAL „GHEORGHE ASACHI” PIATRA-NEAMȚ PREMIUL AL II-LEA
3 RADU ALEXANDRA THEODORA A X-A COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN-VODĂ” ROMAN PREMIUL AL III-LEA
4 HANGANU VASILE A XI-A COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ PIATRA-NEAMȚ MENȚIUNE
Articolul precedentEvaluarea Națională la finalul clasei a II-a în Neamț
Articolul următorDouă mențiuni și un premiu special la Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie pentru licee pedagogice