Un bărbat din Piatra-Neamț, a recurs la un gest ciudat, s-a dezbrăcat complet, s-a urcat pe crucea unei biserici și a început să se roage.

Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5:00, în curtea bisericii Precista („Adormirea Maicii Domnului” – Precista I) din municipiul Piatra-Neamț.

Potrivit martorilor, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a ținut o adevărată „slujbă”, dezbrăcat, pe crucea de marmură a bisericii, iar în momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului individul trăgea de ușa lăcașului de cult și rostea o rugăciune.

„În această dimineață, în jurul orei 5:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că în zona unei biserici din Piatra-Neamț se află un bărbat dezbrăcat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat persoana în cauză, un bărbat de 35 de ani, din Piatra-Neamț.

Pentru că era incoerent, acesta a fost internat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț în vederea expertizării neuropsihiatrice.” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu.

SURSĂfoto: arhivă - Biserica Precista
Articolul precedentCod galben și portocaliu de furtuni în aproape toată țara. Județul Neamț, sub Cod galben
Articolul următorPatru minori au ajuns la spital intoxicați cu o substanță psihoactivă