S-au pus în vânzare biletele pentru Cupa Davis, eveniment care va avea loc în perioada 5-6 Aprilie 2019 la Sala Polivalentă din Piatra-Neamț.

Biletele pentru întâlnirea România – Zimbabwe, contând pentru Turul 1 al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Davis Cup by BNP Paribas, au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilete.ro și în reteaua Bilete.ro din magazinele Inmedio, Germanos si Poșta Română.

Preţul unui bilet este de 35 RON/zi.

Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Zimbabwe, meci din Turul 1 al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Davis Cup by BNP Paribas, are loc în perioada 5-6 Aprilie 2019, la Sala Polivalentă din Piatra Neamț.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de vineri, 5 aprilie, urmând ca sâmbătă, 6 Aprilie, să se dispute meciul de dublu și celelalte două meciuri de simplu, informează Federația Română de Tenis.

Articolul precedentCasa de Pensii Neamț a primit biletele de tratament pentru prima serie din 2019
Articolul următor14.000 de pachete cu țigări de contrabandă confiscate, 2 persoane reținute (FOTO)