În seara zilei de 20 octombrie la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, un bărbat a provocat un adevărat scandal.

Bărbatul nu era nici internat, nici bolnav, nici aparținător,  cel mai probabil supărat pe sistem. Acesta a intrat în curtea spitalului, a rupt bariera de acces a autoturismelor, o cameră de supraveghere din incinta UPU și a devenit foarte violent, paznicii fiind nevoiți să cheme Poliția.

”Este un caz ciudat pentru că bărbatul a venit cu nemulțumiri acumulate în timp și a răbufnit în plină sală de așteptare și în zona în care colegii mei de la UPU își făceau treaba, distrugând o camera de luat vederi, smulgând hărții și afișe de pe pereți. Cei de la pază mi-au spus că era absolvent sau student la Teologie, deci nu puteai spune că un om care n-are pregătire.

Am încercat cu vorba bună, am încercat să-l sfătuim să se potolească, dar nu a vrut să asculte. Probabil pe fondul unor nemulțumiri mai vechi, acum nu pot să precizez dacă în legătură cu UPU, în legătură cu sistemul sanitar,în legătură cu sistemul politic, dar era clar că a venit nemulțumit”,  a declarat dr Codruț Munteanu,  managerul Spitalului Județean de Urgență.

”În urma sesizării, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț s-a deplasat în incinta unității spitalicești unde a identificat o persoană recalcitrantă. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat faptul că bărbatul a distrus bariera de acces în unitatea medicală și a distrus o cameră de supraveghere din incintă.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere”, a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Articolul precedentJudețul Neamț, sub cod galben. Intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte
Articolul următor22 de staţii de „bike-sharing“, în Piatra-Neamț