Imagini incredibile dintr-un liceu din Piatra-Neamț au fost trimise către redacția ziarpiatraneamt .Elevii se „distrează” întreținând relații sexuale în pauzele dintre ore, filmând fără nicio reținere „realizările” lor. 

Polițiștii au deschis o anchetă.

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini privind săvârșirea unei posibile fapte de natură sexuală, într-o unitate de învățământ din Piatra Neamț, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț este abilitat să facă următoarele precizări:

Astăzi, 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situației de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează IPJ Neamț.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț a cerut directorului Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamțun raport asupra acestei situații, ulterior urmând să ia masuri. 

Elevii din imagini riscă exmatricularea pentru un astfel de comportament.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentMesaje RO-Alert ca urmare a creșterii incidenței numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori În Piatra-Neamț și patru comune
Articolul următorDrum blocat în Neamț și 10 persoane evacuate! O cisternă încărcată cu xilen s-a răsturnat