10 REGULI PENTRU A FI ÎN SIGURANŢĂ DE HRAMUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA
 
1. Pe raza mun. Iaşi, purtarea măştii de protecţie este obligatorie atât în spaţiile publice închise, cât şi în spaţiile publice deschise. Nu uitaţi de păstrarea distanţării fizice și de Interdicțiile privind libera circulație.
 
2. Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate şi nu afişaţi ostentativ obiectele de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice.
 
3. Respectaţi regulile de circulaţie sau indicaţiile poliţiştilor rutieri, fie că sunteţi conducător auto sau pieton.
 
4. Atunci când sunteţi la volan, purtaţi centura de siguranţă, nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi adoptaţi o conduită preventivă. 
 
5. Nu purtaţi portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor. Folosiţi o borsetă în care să vă păstraţi portofelul şi banii. Nu ţineţi banii în buzunarele laterale ale hainelor, sunt cele mai vulnerabile locuri.
 
6. Manevraţi banii în interiorul poşetelor. Nu „arătaţi” hoţilor câţi bani aveţi la dumneavoastră când faceţi cumpărături sau în orice alte condiţii.
 
7. Nu consumaţi alcool în exces. Cele mai multe dintre faptele antisociale sunt generate de consumul de alcool. Pe stradă evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate. Nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală!
 
8. Nu vă lăsaţi copii nesupravegheaţi, întrucât se pot rătăci din cauza numărului mare de pelerini. Lăsaţi-le un cartonaş cu numărul dumneavoastră de telefon în buzunar.
 
9. Atunci când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere, în interior obiecte de valoare: genţi de voiaj, poşete, aparatură electronică, întrucât acestea pot atrage interesul infractorilor.
 
10. Comercianţilor le recomandăm să păstreze sumele de bani asupra lor, pentru a evita sustragerea acestora.
 
În această perioadă, Poliţia Ieşeană este la datorie, cu efective suplimentare, pentru siguranţa cetăţenilor!

Articolul precedentO țigară aruncată la întâmplare a produs un incendiu în Roman
Articolul următorRECITAL „DUO MELOS” ÎN DESCHIDEREA STAGIUNII MUZICALE