Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic, un tânăr din Piatra Neamț, aflat sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 31 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat un tânăr de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal din Piatra Neamț.

Conducătorul auto, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis. Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Articolul precedentPietrenii care vor locuințe ANL trebuie să-și actualizeze dosarele
Articolul următorȘi-a bătut propria mamă! Acum este reținut