Premierul Nicolae Ciucă și-a convocat miniștri la Guvern într-o ședință decisivă pentru milioane de români. Ordonanța privind voucherele în valoare de 250 de lei urmează să fie aprobate în primă lectură astfel încât acestea să ajungă în termen la cei cu venituri mici. Distribuirea cardurilor ar trebui să înceapă la 1 iunie. 

 

Toți beneficiarii vor primi pe card, din două în două luni, tichete sociale în valoare de 250 de lei. Suma nu poate fi folosită decât în magazinele care au contract cu statul și doar pentru alimente de bază sau mese calde. Banii necesari plăți acestor ajutoare provin în proporție de 60% din fonduri guvernamentale și 40% din fonduri europene, potrivit Realitatea Plus. Executivul trebuie să găsească și sumele de bani necesare plătii emiterii cardurilor pe care  vor fi virați banii. 

Printr-o modificare de ultimă oră, Executivul a extins categoriile sociale care ar urma să primească tichetele sociale, incluzând-i și pe romînii fără domiciliu.

 

Cine poate beneficia de ajutorul de stat: 

– pensionari cu venit lunar de 1.500 lei
– persoane cu handicap, cu venit lunar de 1.500 lei
– familii cu cel puțin doi copii, cu venit lunar de 600 lei/membru
– familii monoparentale, cu venit lunar de 600 lei/membru
– familii care beneficiază de ajutor social
– persoane fără adăpost
– familii fără ajutor social, în baza unei cereri

 

Valoarea tichetelor sociale va fi de 250 lei/2 luni și se vor acorda sub formă de card de tichete, cu care se pot achita DOAR alimente de bază și mese calde. 

Voucherele vor fi acordate în intervalul 1 iunie – 31 decembrie, în 3 tranșe: iunie, septembrie și noiembrie.

Articolul precedentPercheziții într-un dosar privind fapte de corupție legate de promovarea anului școlar a unor elevi de la un liceu din orașul Târgu Neamț
Articolul următorIncendiu la o hală din Dumbrava Roșie! Focul a pornit de la o țigară