Participanții la trafic care au traseu pe podul de la Luțca, situat pe drumul județean DJ 207A, trebuie să folosească, începând de joi, 6 august 2020, rute ocolitoare, întrucât acest obiectiv este supus unui amplu proiect de modernizare și o perioadă nu va putea fi utilizat. De curând, s-a predat amplasamentul și s-a făcut organizarea de șantier. Investiția este derulată de către Consiliul Județean Neamț.  

Participanții la trafic care vin dinspre Roman către Sagna pot să circule pe drumul național DN 15 până la Gâdinți, și apoi pe drumul județean DJ 207D. De asemenea, din Roman către Buruienești se va putea circula prin Gâdinți – Sagna, pe DJ 207D, și pe drumul județean DJ 207K, iar din Roman spre Tămășeni, pe drumul european E 85 și drumul județean DJ 201C.

„Este o lucrare esențială pentru infrastructura rutieră din zona Romanului, având în vedere că acest pod nu a fost reparat niciodată de când a fost construit, anii ’65-’70, și este într-o stare avansată de degradare. Lungimea totală a lucrării este de 216 metri, iar valoarea este de 6,8 milioane de lei. Banii provin din Programul Național de Dezvoltare Locală. Sunt convins că va fi o lucrare de calitate, realizată în termenul stabilit în graficul de execuție“, a declarat președintele Ionel Arsene. 

Articolul precedentMașină răsturnată pe E85! O femeie a ajuns la spital
Articolul următorANM: Vreme caniculară în sudul şi estul ţării, până sâmbătă