Un bărbat de 53 de ani a fost condamnat la un an și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii (avocat) și înșelăciune.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 23 ianuarie, polițiștii din cadrul I.P.J. Neamț – Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta,  în vârstă de 53 de ani, din Piatra-Neamț, a fost condamnar de Judecătoria Piatra Neamț la o pedeapsă de un an și două luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii și înșelăciune.

Anchetatorii au stabilit că în perioada august 2014 – ianuarie 2015, bărbatul a indus în eroare o persoană vătămată prin prezentarea ca avocat și a încasat 1300 de lei, în schimbul efectuării unor acte de asistență și reprezentare juridică a acesteia.

Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPieton neatent, accidentat lângă Stația de salvare
Articolul următorDupă gratii pentru 10 sticle de băuturi alcoolice