Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au intervenit în această seară într-o misiune de stingere a unui incendiu la o locuință din Slobozia,Roznov.

Potrivit ISU Neamț, pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și cei de la SVSU Roznov cu autospeciala din dotare și un echipaj SMURD TIM.

„Incendiul s-a manifestat în interiorul locuinței cu degajare mare de fum și gaze toxice.

Un bărbat de aproximativ 55 ani a fost găsit inconștient, posibil intoxicat cu fum. Acesta a fost scos din locuință de pompieri” , a declarat purtătorul de cuvânt ISU Neamț.

Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD EPA a executat manevre de resuscitare. Din păcate, persoana a fost declarată decedată de către medicul de pe TIM.

Cauza probabilă de producere a incendiului este: scurtcircuit (priză defectă)

 

Articolul precedentTrei bărbați, cercetați după ce și-au făcut singuri o trecere pentru pietoni (FOTO)
Articolul următorO căruță nesemnalizată corespunzător a provocat un accident cu 2 victime