Astăzi, în cursul după-amiezii, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați despre faptul că în localitatea Poiana Teiului, pe un teren proprietate privată, s-a răsturnat un tractor, conducătorul acestuia fiind inconștient. 

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că un bărbat de 45 de ani din localitate conducea un tractor pe un teren în rampă, moment în care utilajul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul ar fi fost prins sub tractor. 

În urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului.

Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, împrejurările în care s-a produs evenimentul.

(foto/arhivă)

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentMarius Budăi: Adevărul din spatele creșterii de 40% a pensiilor
Articolul următorUn banal control de rutină, l-a dus la închisoare pe un bărbat din Neamț