Al patrulea echipament de plasmafereză donat de SC Besmax Pharma Distribution SRL va ajunge la Piatra Neamț. În urma solicitării primite de la Consiliul Județean Neamț, Florin Hozoc, CEO-ul firmei Besmax Pharma Distribution, născut în Piatra-Neamț și ai cărui părinți încă locuiesc aici a acceptat să mai doneze un astfel de aparat și la Neamț.

Imagine

”Dragi nemțeni, vă împărtășesc bucuria imensă pe care o trăiesc!

În urma solicitărilor făcute către Besmax Pharma Distribution, în această seară am primit răspunsul la apelul meu și un echipament complet de colectare plasmă, va ajunge în cel mai scurt timp, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Echipamentul va avea și 1000 de kituri de colectare plasmă umană, astfel că nemțenii care au COVID-19 vor fi tratați asemeni bolnavilor din China, SUA, Coreea de Sud, Israel, Italia, Germania, Franța, Elveția, Marea Britanie și alte țări care au implementat această terapie, cu succes.

Alte trei aparate similare, toate produse în Germania, vor fi donate Ministerului Sănătății, care le va direcționa unor importante clinici din țară. Iată, spitalul nostru va fi în rândul celor care beneficiază de cea mai înaltă tehnologie în domeniul tratării pacienților cu coronavirus!

Azi, acum și aici, primind această veste bună, vreau să îi mulțumesc acestui OM deosebit, Florin Hozoc, CEO-ul firmei Besmax Pharma Distribution, care a făcut această donație pentru Neamț.

Dragul nostru nemțean, primește prin mine, cele mai călduroase mulțumiri și cea mai sinceră recunoștință, a mea și totodată a nemțenilor noștri! Să îți dea Dumnezeu sănătate și bună răsplată!

Sângele apă nu se face și în cele mai grele momente, Dumnezeu lucrează prin oameni! ”, este mesajul președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene.

Valoarea totală a donației este de aproximativ 34.650 euro fără TVA (21.000 euro echipamentele și 13.650 euro kiturile).

Scopul donației este să asigure accesul pacienților români infectați cu SARS-COV2 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, colectată de la convalesceți, la fel ca pacienții din alte țări, care au autorizat acest tratament salvator de vieți.

Echipamentul și cele 1000 de chituri de colectare de plasmă vor fi folosite exclusiv pentru colectarea de plasmă umană de la pacienții COVID-19 vindecați (convalescenți), conform criteriilor stabilite de către specialiștii Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, împreună cu cei ai Ministerului Sănătății.

Plasma umană astfel colectată va fi utilizată exclusiv pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare (de exemplu cadre medicale care îngrijesc pacienții infectați cu SARS-COV2), precum și pentru tratamentul pacienților critici, conform protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii, întocmite de către specialiștii Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale împreună cu cei ai Ministerului Sănătății.

 

 

 

 

Articolul precedentEuthyroxul revine în farmacii
Articolul următorBULGARIA – Parlamentarii și membrii guvernului din Bulgaria renunță la salarii pe durata stării de urgență