În această după amiază, în jurul orei 15:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism situat pe strada Ștefan cel Mare în municipiul Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. 

Incendiul s-a manifestat la bordul unui  autoturism, cu posibilitatea propagării la întregul autoturism dar și la alt autoturism parcat în imediata apropiere. Până la sosirea forțelor de intervenție,  proprietarul autoturismului a localizat incendiul cu ajutorul unui stingător. 

După stingerea incendiului sa fost stabilită cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind scurtcircuitul. Au ars elemente combustibile de sub volan și s-a deteriorat bordul autoturismului. Nu au fost victime.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCare este adevăratul plan al lui Vladimir Putin? Un profesor de la Yale a spus totul
Articolul următorTrei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a oprit într-un șanț