Echipele de Juniori A și Juniori B ale CSM Ceahlăul Piatra Neamț au reușit victoria la ultimele partide considerate pe propriul teren în 2019. Asta după ce, în trunda anterioară, ambele formații ale clubului nostrum au pierdut la LPS Suceava (1-3, la Juniori B, și 0-1, la Juniori A). Acasă, cu formațiile similare ale CSM Bacău, juniorii noștri au reușit victoria convingătoare, deși ambele au încasat câte un gol.

La Juniori A, CSM Ceahlăul a dispus de CSM Bacău cu scorul de 4-1, reușitele echipei a cărei antrenor principal este Valentin Avădanei și Florin Axinia fiind ”semnate” de Bogdan Oteliță (2) și Adrian Olteanu (2).

În campionatul U17, trupa de rezultatele căreia răspunde Florin Axinia a trecut de adversari cu scorul de 11-1. Golgheterul partied a fost Alex Catău, cu patru reușite, celelalte goluri fiind marcate de Pitaru 2, Anton (2), Sorlescu, Marian, Teleucă.

CSM Ceahlăul va încheia sâmbătă, 30 noiembrie, parcursul juniorilor în 2019 cu jocurile considerate în deplasare la LPS Piatra Neamț. Meciurilor echipelor de la categoria U19 vor fi de la ora 12:00, iar al celor de la U17 nu mai devreme de ora 14:00. Ambele dispute vor fi pe terenul cu gazon sintetic al Stadionului Municipal Ceahlăul din Piatra Neamț.

Articolul precedentOrganizația PRO România Târgu Neamț, încotro?
Articolul următorEvacuat din cameră din cauza unei oale uitate pe aragaz