Incendii mari se înregistrază în Macedonia de Nord, Grecia, Italia, Albania dar și în Turcia. Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit duminică după-amiază în timpul unei operaţiuni în insula Zakynthos, în Grecia. Pilotul a surpaviețuit și este în afara oricărui pericol. Momentan cauzele prăbușirii aeronavei nu se știu.

In tot acest timp, trei tineri au fost arestați după ce au încercat să provoace un incendiu într-o pădure de lângă Pireu. De zile bune autoritățile elene se luptă cu incendiile de vegetație, care fac prăpăd în Grecia.

Brigada de pompieri din Pireu au prins trei tineri, care încercau să dea foc unei păduri din Perama, cartier situat la vest de orașul port. Locuitorii au chemat autoritățile, iar incendiile au fost stinse imediat.

Flacarile devastatoare au ucis deja doi oameni și alți 16 au fost răniți. 

Grecia primește ajutor internațional fără precedent. Și 108 pompieri români participă în lupta împotriva flăcărilor alături de colegii eleni. Prima lor misiune a început în zona Spathari. La aceste operațiuni participă 35 de ofițeri, 6 autospeciale de stingere cu apă de spumă și 2 cisterne. Vântul puternic îngreunează însă intervenția salvatorilor.

„Avem o zona împădurită cu pin foarte mult; intensitatea de ardere este mare. In jurul amiezii, viteza de ardere este mare datorita fenomenului ca avem o viteza a vantului mare si incendiile d evegetatie uscata si padure se manifesta violent datorita cantittaii de combustibil pe care o are.”, a declarat colonelul ISU Florin Pop.

Un bărbat care locuia în apropierea Atenei a murit după ce un stâlp de electricitate, doborât de foc, a căzut peste el. Alte 16 persoane au suferit arsuri sau probleme respiratorii și au fost transportate la spital. Pe insula Evia, oamenii au fost evacuați pe apă în ultima clipă. Toate celelalte căi de acces au fost blocate.

Și Italia se confruntă cu incendiile de vegetație, în timp ce meteorologii avertizează că țara nu va scăpa prea curând de temperaturi extrem de ridicate. Pompierii au fost solicitați la peste 390 de intervenții în doar 12 ore. Opt aeronave pentru stingerea incendiilor se luptă cu flăcările în mai multe regiuni.

Și Albania și Macedonia de Nord se confruntă cu flăcări uriașe. În Albania, un bărbat a fost ucis la începutul săptămânii într-un incendiu forestier. Forțele Aeriene ale Armatei Române intervin în Macedonia de Nord.

Turcia se confruntă de 11 zile cu cele mai grave incendii de vegetație din ultimul deceniu. 13 focare sunt încă active. Cel puțin 8 persoane au murit în Turcia și peste 100.000 de hectare de pădure și de teren arabil au fost distruse.

Comisia Europeană a anunțat săptămâna aceasta că va trimite avioane, elicoptere și pompieri în țările afectate, pentru a ajuta în lupta cu flăcările. 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentIncendiu la o casă în Piatra-Neamț!
Articolul următorPrognoza pe 2 săptămâni! Cât mai ține valul de căldură