Municipiul Roman şi operatorul SC Flaicor SERV SRL Bacău anunţă faptul că, în data de 26 iulie 2019, s-au executat servicii de pulverizare aeriană (ULV) de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort (ţânţari, muşte, căpuşe etc.) pe domeniul public al municipiului Roman.

Perioada iunie – noiembrie este considerată cu risc crescut pentru infectarea cu virusul WEST NILE – boală infecțioasă transmisă prin înțepătura de țânțar care de cele mai multe ori are manifestări subclinice, dar pot surveni și complicații constând în sindrom febril/meningită/encefalită/meningo-encefalită.

Recomandările Ministerului Sănătății pentru populație

  •  Pe lângă tratamentele aplicate pe domeniul public, se recomandă ca proprietarii să efectueze în spaţiile comune închise ale clădirilor proprietate privată, inclusiv casa scării, subsoluri umede sau inundate, dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor cu următoarea frecvență: minimum 3 tratamente pe an şi ori de câte ori este nevoie, corespunzător concentraţiei şi tipului de substanţe insecticide ce urmează a fi utilizate.
  • Pentru spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice, dezinsecția se realizează lunar, în sezonul cald, prin aplicarea de tratamente multiple pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi a larvelor de ţânţari.
  •  Este necesară îndepărtarea apei restante din gospodării și/sau subsoluri, deoarece este locul de dezvoltare a larvelor,
  • Se recomandă utilizarea unui repelent şi purtarea de haine deschise la culoare, cu mâneci lungi şi pantaloni lungi.
  • Se recomandă restrângerea activităţilor în mediul extern (ţânţarul este mai activ în zori şi după apunerea soarelui),
  • Se recomandă evitarea scăldatului în ape stătătoare (lacuri, iazuri) şi frecventarea numai a ştrandurilor şi bazinelor de înot autorizate sanitar,
  • Se recomandă montarea de plase speciale la ferestre care să împiedice pătrunderea ţânţarilor în locuințe.
Articolul precedentIonel Arsene spune că a rezolvat peste 90 % din problemele drumurilor județene
Articolul următorDe la 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie va fi de 1.265 lei. Vezi precizările oferite de Casa Județeană de Pensii Neamț