La data de 4 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au organizat o activitate preventivă premergătoare Zilei Mondiale a Educației la Școala Gimnazială din localitatea Rediu.

În acest sens, activitatea desfășurată de polițiști a avut drept scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative specifice vârstei lor.

Pentru buna înțelegere a rolului Poliției în comunitate, în cadrul discuțiilor au fost abordate teme diverse precum educația rutieră și prevenirea faptelor antisociale, copiii apreciind modalitatea interactivă de prezentare a acestora.

De asemenea, polițiștii au avut ocazia să răspundă la întrebările adresate, dar și să le ofere câteva sfaturi privind adoptarea unui comportament și a unui limbaj adecvat atât în societate cât și în familie.

Desfășurarea activității a avut un caracter interactiv, informațiile transmise beneficiind de un feedback pozitiv din partea copiilor prezenți.

Articolul precedentVreme rece, ninsori și intervenția drumarilor în Neamț
Articolul următorFemeie bătută cu sălbăticie de concubin