Copil cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, în urma unui incendiu!

Copil cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, în urma unui incendiu!
Copilul a fost scos de către cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție.
Prin apel la 112, în jurul orei 18:42, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Rocna, comuna Icușești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.
Incendiul se manifesta în interiorul unei camere a unei locuințe, în care se afla un copil.
Copilul a fost scos de către cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție. Copilul, un băiat de 9 ani, ce prezenta arsuri de gradul II-III pe 70% din suprafața corpului, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM la locul evenimentului după care a fost transportat la CPU Roman.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars bunurile materiale din interiorul camerei și s-a deteriorat tavanul camerei pe o suprafață de aproximativ 15 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sistemele de încălzire.
Sursa: Realitatea de Neamt
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











