Energia electrică se scumpește din nou. Cota de TVA pentru energia electrică crește de la 1 august, de la 19% la 21%, astfel că factura la curent, majorată după liberalizarea de la 1 iulie, va fi și mai mare de luna viitoare. Cu cât vom plăti mai mult după aplicarea noii cote de TVA?

Cu cât se scumpește curentul?

La energia electrică se va aplica cota standard de TVA, de 21%, după 1 august. O creștere cu 2 puncte procentuale a TVA înseamnă o scumpire de aproape 1,7% la factura finală de energie electrică, scumpire care vine după creșterea de la 1 iulie, generată de scoaterea plafoanelor, care înseamnă o creștere substanțială de preț, pentru unii chiar o dublare. Însă, de luna viitoare prețurile finale ale energiei electrice vor crește din nou pentru clienții casnici ai principalilor furnizori.

La Hidroelectrica, prețul va ajunge la 1,06 lei/kWh. La PPC, tariful crește de la 1,42 la 1,44 lei/kWh. Electrica Furnizare va avea un preț de 1,45 lei/kWh, Premier Energy va urca la 1,49 lei/kWh (cu un abonament zilnic inclus), iar Engie va factura 1,46 lei/kWh. În cazul Nova Power and Gas, oferta va crește de la 1,26 la 1,28 lei/kWh.

Pentru consumatorii vulnerabili, Guvernul a anunțat un sprijin financiar sub forma unor vouchere energetice, în valoare de 50 de lei lunar. Acestea ar urma să fie distribuite începând din luna iulie sau cel târziu august, potrivit declarațiilor ministrului Energiei, Bogdan Ivan.

Voucherele vor putea fi folosite pentru achitarea facturilor la electricitate, prin intermediul Poștei Române, fără costuri suplimentare pentru beneficiari. Sprijinul este destinat persoanelor singure cu venituri lunare sub 1.940 lei, precum și familiilor cu un venit mediu per persoană sub 1.784 lei/lună. În total, peste 2,1 milioane de gospodării ar urma să beneficieze de această formă de ajutor.

1 iulie 19% TVA – 21% TVA 1 august=1,7% creștere în factura finală

Hidroelectrica 1,04 lei/kWh – 1,06 lei/kWh
PPC 1,42 lei/kWh – 1,44 lei/kWh
Electrica Furnizare 1,45 lei/kWh – 1,51 lei/kWh
Premier Energy 1,49 lei/kWh – 1,58 lei/kWh
Engie 1,44 lei/kWh – 1,46 lei/kWh
Nova Power and Gas 1,26 lei/kWh – 1,28 lei/kWh

VOUCHER PENTRU PLATA FACTURILOR LA ENERGIE

Ajutor: voucher de 50 de lei/lună-poate fi folosit la achitarea facturilor prin Poșta Română

Beneficiar: persoanele singure cu venituri lunare sub 1.940 lei sau familiile cu un venit mediu per persoană sub 1.784 lei/lună
Peste 2,1 milioane de gospodării ar urma să beneficieze de această formă de ajutor

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAUR CERE CA DECIZIILE DINTRE 2021 ȘI 2024 SĂ FIE ANCHETATE DE URGENȚĂ: ”AU MINȚIT CA SĂ-ȘI SECURIZEZE POZIȚIILE POLITICE!”
Articolul următorRESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ÎN SUDUL ȚĂRII, DIN CAUZA CANICULEI