Fraudă cu fonduri europene. Trei persoane conduse la închisoare

Fraudă cu fonduri europene. Trei persoane conduse la închisoare
La data de 30 iulie, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisoare emise pe numele a doi bărbați de 64, respectiv 50 de ani și a unei femei de 58 de ani, toți din Piatra Neamț.
La data de 30 iulie, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisoare emise pe numele a doi bărbați de 64, respectiv 50 de ani și a unei femei de 58 de ani, toți din Piatra Neamț.
Cei doi bărbați au fost condamnați de Tribunalul Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 5, respectiv 4 ani, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care au rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, respectiv complicitate la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat.
De asemenea, femeia a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani, 6 luni şi 20 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care au rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la două infracţiuni de dare de mită.
Persoanele în cauză au fost conduse și încarcerate la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











