Material lemnos de peste 200.000 de lei, descoperit fără acte la o firmă din Neamț

Material lemnos de peste 200.000 de lei, descoperit fără acte la o firmă din Neamț
Miercuri, polițiștii au efectuat verificări la o societate cu profil silvic și au confiscat valoric 225.073,90 de lei, în cadrul acțiunii desfășurate pentru protejarea fondului forestier.
Miercuri, polițiștii au efectuat verificări la o societate cu profil silvic și au confiscat valoric 225.073,90 de lei, în cadrul acțiunii desfășurate pentru protejarea fondului forestier.
La data de 9 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au acționat pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.
Astfel, la o societate comercială din Bicaz cu obiect de activitate în domeniul forestier, au fost efectuate verificări privind existența concordanţelor dintre stocurile faptice şi cele scriptice ale societăţii precum şi legalitatea modului de întocmire şi eliberare a documentelor cu regim special din domeniul silvic.
În urma verificărilor de specialitate efectuate în colaborare cu polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice s-a constatat că agentul economic a expediat un volum de 717,26 m.c. de materiale lemnoase de diferite esenţe şi sortimente, în valoare de 225.073,90 de lei, prin intermediul a 31 de avize de însoțire secundare din care nu rezultă provenienţa legală certă a materialelor lemnoase expediate.
De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că, la recepţionarea materialelor lemnoase în depozit, agentul economic nu verifică veridicitatea codurilor unice înscrise pe avizele de însoţire a materialelor lemnoase insoţitoare.
Pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul silvic, societatea comercială a fost sancționată conform prevederilor Legii 171/2010 R. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă de 10.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare valorică a 225.073,90 de lei reprezentând contravaloarea materialelor lemnoase expediate cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală certă.
Sursa: Realitatea de Neamt
Citește și:
- 10:27 - IRCC scade de la 1 aprilie: cu cât se reduc ratele la creditele ipotecare
- 08:21 - Explozie a prețurilor la carburanți, marți dimineață: motorina trece de 9,20 lei. Ce MĂSURI ar putea lua Guvernul
- 11:12 - Rata şomajului a urcat la 6,3% pe final de 2025
- 08:17 - Bugetul ajunge în Parlament: aleșii decid cum se împart banii țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











