Pilonul I - Sistemul public de pensii de tip Pay-As-You-Go (PAYG) este comparat cu o schemă Ponzi (Caritas, FNI, Gerald, Mondo Prosper sau Delphin). Dacă analiza este făcută fără prejudecăți ideologice și fără a porni de la premisa că statul are întotdeauna dreptate sau că orice intervenție publică este frauduloasă, concluzia este mai nuanțată.
Asemănarea structurală este reală
Din punct de vedere al fluxului financiar, PAYG și o schemă Ponzi funcționează similar. Contribuțiile participanților actuali nu sunt economisite și investite în beneficiul lor, ci sunt utilizate imediat pentru plata beneficiarilor existenți. Nu există un cont individual în care să se acumuleze capitalul fiecărui contributor, iar pensia viitoare depinde de existența unor contribuabili viitori. Banii contribuiți sunt substrasi/folosiți în afara sistemului.
Din această perspectivă strict financiară, avem asemănare.
Diferența esențială este juridică. O schemă Ponzi este o fraudă, organizatorul promite în mod fals existența unor investiții și își însușește ilegal fondurile. Sistemul PAYG este o lege prin care statul își însușește ilegal fondurile. Ambele plătesc sume de supraviețuire a schemei, dar nu răspunde întrebării economice dacă participantul își recuperează valoarea patrimoniului transferat.
Dacă sistemul este analizat ca mecanism patrimonial, contribuțiile reprezintă un transfer de avere realizat pe parcursul a 35–40 de ani. Dacă acest patrimoniu nu este acumulat, nu produce randament, nu este indexat la valoarea economică reală și nu poate fi transmis moștenitorilor, atunci contributorul nu dobândește un activ patrimonial, ci doar o promisiune limitată.
Deci se schimbă natura economică a contribuției. Din perspectiva participantului, ea este o taxă obligatorie.
Atât schema Ponzi, cât și PAYG depind de existența unor noi participanți.
Statul nu se prăbușește imediat, dar el transfera costul dezechilibrului către alte generații.
Problema centrală este ce valoare economică se restituie.
Contribuțiile sunt virate în bani cu o anumită putere de cumpărare. După patru decenii, prestațiile sunt calculate nominal.
Dacă inflația, lipsa unui randament și modificările legislative reduc puterea de cumpărare a prestației finale, diferența economică rămâne în patrimoniul statului.
Penal, sistemul PAYG este instituit prin lege. Constituțional, privit prin criteriile conservării patrimoniului individual, nu conferă un drept de proprietate asupra unei rezerve individuale.
Prin urmare, întrebarea relevantă este dacă un sistem care obligă cetățeanul să transfere o parte semnificativă din venitul său timp de zeci de ani, fără conservarea garantată a valorii economice a patrimoniului contributiv, respectă pe deplin principiile protecției proprietății, proporționalității și încrederii legitime. Aceasta este o problemă constituțională și economică legitimă.
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
