La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din Roman, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un autocamion se deplasează haotic, pe Drumul Național 2.

Echipajul de poliție, aflat pe traseu de deplasare al acestuia, a reușit 
identificarea și oprirea autocamionului, pe Drumul Național 2, în localitatea Botești.

Cu putin timp înainte, acesta fusese implicat într-un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, pe raza municipiului Roman. 

Conducătorului auto, în vârstă de 54 de ani, din județul Maramureș, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Deoarece bărbatul manifesta incoerență în vorbire și tulburări de echilibru, a fost transportat de colegii noștri la cea mai apropiată unitate medicală, fiind diagnosticat cu accident vascular cerebral și rămânând internat, pentru investigații medicale suplimentare.

Prezența de spirit a polițiștilor a preîntâmpinat producerea unor consecințe mai grave.

Echipajele de poliție se află în permanență în teren, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței rutiere.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentPieton accidentat de un șofer neatent
Articolul următorCel mai mare site din Azerbaidjan îl îngroapă pe Reghecampf când cerneala de pe contract nu este încă uscată! Ce au scos la lumină jurnaliștii azeri