Zboruri suspendate temporar pe aeroportul din Viena, din cauza vremii

Zboruri suspendate temporar pe aeroportul din Viena, din cauza vremii
Peste 230 de zboruri deviate, anulate sau întârziate
Aeroportul internațional din Viena a anunțat suspendarea temporară a zborurilor, în contextul ninsorilor abundente de vineri, 20 februarie, ce au provocat pene de curent şi alte tulburări ale transportului, inclusiv închiderea unor secţiuni de autostradă.
„Din cauza ninsorilor abundente, traficul aerian către şi dinspre Viena este în prezent perturbat”, a anunţat aeroportul într-un comunicat.
Peste 230 de zboruri deviate, anulate sau întârziate
Peste 230 de zboruri ce ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Viena sunt listate ca fiind deviate, anulate sau întârziate, iar zborurile de plecare sunt, totodată, listate ca fiind anulate sau întârziate.
„Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate sunt sfătuiţi să nu vină la aeroport”, a transmis conducerea aeroportului, un purtător de cuvânt declarând agenţiei de ştiri APA că la sol erau 20 de centimetri de zăpadă, potrivit Agerpres.
Şoseaua de centură a Vienei (A21) a fost închisă timp de câteva ore, iar „alte secţiuni de autostradă au trebuit să fie închise temporar din cauza ambuteiajelor, a camioanelor imobilizate şi a vizibilităţii reduse”, a explicat Asociaţia automobiliştilor din Austria (OAMTC) pe site-ul său web.
Întreruperi în furnizarea de electricitate au fost raportate în mai multe regiuni din sudul şi estul ţării, inclusiv în Stiria, unde 30.000 de gospodării au fost afectate, conform operatorilor locali.
Citește și:
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
- 11:54 - Cât costă benzina și motorina, sâmbătă, 14 martie. E a opta scumpire de la începutul lunii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











