NEAMȚ: Drogat și băut la volan a distrus 6 mașini parcate

NEAMȚ: Drogat și băut la volan a distrus 6 mașini parcate
Astăzi, 14 septembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Dacia, în Piatra Neamț.
Astăzi, 14 septembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Dacia, în Piatra Neamț.
Din cercetări le efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 18 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, producând pagube materiale unui număr de 6 autoturisme, care se aflau parcate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât manifesta un comportament nefiresc, tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Amphetamină.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Sursa: Realitatea de Neamt
Citește și:
- 15:52 - Călin Georgescu ajunge marți la Curtea Supremă
- 14:08 - Galeria Kulterra inaugurează expoziția „Filcǎi” semnată de Liviu Alexa
- 11:53 - Noi scumpiri după Paște, cât vor plăti românii pentru alimente. BNR avertizează
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











