Laurențiu Leoreanu: ”Birocrația a transformat cadrele didactice în scribi la curtea faraonilor”

Laurentiu Leoreanu Parlament
Deputatul PNL de Neamț, Laurențiu Leoreanu a susținut o serie de declarații în Parlament în atenția ministrului Ecaterina Andronescu, legate de situația dezastruoasă din sistemul de învățământ românesc, sistem supus unor permanente experimente bulversante pentru toți cei implicați, pornind de la părinți, elevi și până la cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, dar și unei birocratizări excesive care efectiv blochează activitatea educațională.
”Știm că birocrația a invadat învățământul românesc. Spuneați că o parte dintre problemele care v-au fost sesizate nu sunt conforme cu realitatea, dar știm cu toții că birocrația ucide educația. cred că o treime din pădurile tăiate din România se află sub formă de foi, dosare, bibliorafturi în cabinetele șefilor de comisii, a directorilor, a comisiilor metodice sau arhivelor. Trebuie , doamna ministru să faceți ceva. Există sisteme informatice și cu toate acestea cadrele didactice și personalul didactic auxiliar au fost transformați precum scribii la curtea faraonilor. Învățământul, activitatea de educație se reduce la a completa documente, hârtii, a umple rafturile cu dosare. Evaluarea se face măsurând lungimea bibliorafturilor care mobilează excesiv cabinetele directorilor, șefilor de comisii metodice. Aceste lucruri trebuie să înceteze”, a declarat Laurențiu Leoreanu , deputat PNL de Neamț de la tribuna Camerei Deputaților.
Ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu, a fost invitată luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora Guvernului". La solicitarea Grupului parlamentar al PNL, ministrul educaţiei a participat la dezbaterea politică cu tema "Stopaţi schimbările dăunătoare din învăţământul românesc".
Citește și:
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
- 17:39 - Mark Rutte, impresionat de viteza cu care s-a mișcat România. Șeful NATO a dat exemplul Bucureștiului în fața aliaților
- 17:37 - Bolojan fuge din nou de jurnaliști și se enervează când i se pun întrebări incomode – VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














