Luni, 9 septembrie, este prima zi a noului an școlar 2019 – 2020. Consiliul Naţional al Elevilor a îndemnat toţi elevii să protesteze cu banderole negre, din cauza ordinului privind şcolile profesionale.

Durata noului an şcolar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre, respectiv semestrul I, între 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019, şi semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020, urmând ca pe 29 mai 2020 să aibă loc încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, iar pe 5 iunie 2020, încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:– vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
– vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
– vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Ministerul a mai anunţat că manualele şcolare pentru clasele I-VI, respectiv clasele VIII-XII, care au fost retipărite, au ajuns deja în judeţe şi în unităţile de învăţământ, astfel încât în prima zi de şcoală să fie puse la dispoziţia elevilor.

Programul naţional „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice zilele de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și de 5 iunie – Ziua Învățătorului,  se arată în ordinul ministrului Educației Naționale.

Probele scrise din cadrul Evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a se vor desfășura în zilele de: 15 iunie 2020 – Limba şi literatura română; 17 iunie 2020 – Matematica; 18 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă. Pe 22 iunie 2020 este programată afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor, iar pe 27 iunie 2020 – afişarea rezultatelor finale.

În ceea ce privește calendarul examenului național de Bacalaureat din anul școlar 2019 – 2020, prima sesiune se va desfășura între 9 iunie și 7 iulie 2020 (evaluarea competențelor: 9 – 19 iunie; probele scrise: 22 – 25 iunie; afișarea rezultatelor inițiale – 30 iunie; afișarea rezultatelor finale – 7 iulie), în timp ce sesiunea a doua este programată în perioada 18 august – 3 septembrie 2020.

Articolul precedent„Doliu pentru educație”, protest al elevilor în prima zi de școală
Articolul următorNemțean căutat pentru o spargere de 40.000 de euro în Germania, prins de polițiști