Sub resturile podului de la Luţca, prăbuşit joi, au fost surprinse 20 de oi, patru dintre acestea fiind salvate, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
„Ca urmare a producerii evenimentului din data de 9.06.2022, în urma căruia podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Luţca şi Sagna a fost distrus, mai multe ovine au fost surprinse sub dărâmături. Pompierii au identificat 20 de capete ca fiind surprinse sub pod: patru oi au putut fi extrase în viaţă, ulterior fiind predate proprietarului, alte 16 oi fiind identificate fără semne vitale”, se arată într-o precizare transmisă sâmbătă de ISU Neamţ.
Conform aceleiaşi surse, ulterior s-a constatat că cel puţin o oaie este încă în viaţa şi este surprinsă sub elementele prăbuşite ale podului.
„Cum orice viaţă contează, au fost căutate soluţii pentru scoaterea acestor oi din zona respectiva. Specialiştii din cadrul ISC Neamţ ne-au comunicat că orice intervenţie asupra podului poate genera prăbuşiri ale elementelor acestuia. În acest context, zona în care este interzis accesul este la o distanţă egală cu înălţimea elementelor din podul prăbuşit”, a mai transmis ISU Neamţ.
Deoarece se efectuează cercetări în acest caz, elementele podului trebuie să rămână în poziţia de după prăbuşire. ISU Neamţ a anunţat că menţine legătura cu poliţiştii, urmând să intervină pentru salvarea animalelor surprinse sub pod sub coordonarea expertului tehnic, astfel încât să nu afecteze cercetările în curs.
Pe de altă parte, au fost căutate posibile victime şi în apele râului Siret, cu ajutorul unei bărci şi a scafandrilor, mai menţionează ISU Neamţ.
Un pod peste râul Siret, care face legătura între localităţile Sagna şi Luţca din judeţul Neamţ, s-a prăbuşit joi, în timp ce pe el rulau un autocamion cu nisip şi o autoutilitară. Şoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a fost rănit uşor, fiind transportat la spital.
Podul a fost reabilitat de către Consiliul Judeţean Neamţ, fiind inaugurat în noiembrie 2021 de către preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.
DNA a anunţat, vineri, că Serviciul teritorial Bacău a deschis un dosar penal pentru fapte de corupţie în legătură cu împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat podul de la Luţca, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră.
Sursa: Realitatea de Neamt