225 situații de urgență au fost gestionate de pompierii salvatori nemțeni în minivacanța sărbătorilor pascale și 1 Mai. Majoritatea misiunilor care au presupus intervenția echipajelor operative au fost destinate acordării asistenței medicale de urgență.
În perioada 25 aprilie – 01 mai, peste 95 de pompieri militari au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, cu peste 60 mijloace operaționale, din care 18 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, 23 de motopompe, 8 bărci, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pirotehnică și 7 echipaje SMURD.
Astfel, în cele șapte zile, la nivelul județului Neamț au fost derulate 225 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 12 misiuni de stingere a incendiilor, 191 cazuri SMURD, 5 misiuni pirotehnice, 3 misiuni pentru deblocarea ușilor de acces în locuințe şi 14 pentru protecția comunităților. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii.
De asemenea, în această perioadă, peste 200 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele SMURD.
* * *
Premergător acestei perioade, pompierii militari au derulat recunoașteri în teren și controale la unitățile de cult și cele de cazare turistică, fiind înlăturate o serie de nereguli care puteau pune în pericol utilizatorii.
Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare de incendiu, utilizarea corectă a instalațiilor electrice, precum și menținerea liberă a căilor de evacuare și a celor de acces cu autospecialele de intervenție.
Totodată, s-au efectuat instruiri cu personalul responsabil de la aceste categorii de obiective, privind modalitățile practice de primă intervenție în caz de necesitate, până la sosirea echipajelor profesioniste.
În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizaţi pentru a acţiona cu operativitate în sprijinul semenilor. – informează ISU Neamț